Asa nu. V1

Un subiect ca o calatorie cu metroul din Mumbai in Norvegia.

Il caracterizez asa pentru ca este atat de mult de discutat din cauza lui, sunt atatea cazuri, ca s-ar putea lejer inventa o olimpiada internationala in care involuntar intram cam toti, de la mic la mare. Ce ne facem? Este problema a carei solutii nu s-a gasit si tind sa cred ca nu este un capitol care se va termina intr-o zi cu soare.
Se'ntampla intr-un timp indiferent, oricand in viata si nu este cea mai placuta experienta; ea dezbina de cele mai multe ori. Senzatia trezirii intr-o problema ca aceea este cu totul rau privita, nu lasa scapare si intervin chiar si frustrari din puncte simple de priveri, dar se izbeste cu uratenie in peretii unei camere cu pereti si asa ciudati si ii vopseste de cele mai multe ori cu o culoare nepotrivita, nedorita.
Nimic de astazi nu este chiar asa cum era inainte, e greu cand ai un bloc comod in jurul tau sa mai iesi la padure sa fac un gratar, cand poti foarte usor sa iti deschizi hota si sa il faci acasa, dar bine inteles, nu mai are acelasi gust, este altfel facuta, nu mai are farmecul imprejurarii si e urat. Comoditatea regasita peste tot a dus la aceasta nesabuinta si indiferenta fata de aproapele tau, indiferent ca nu-l cunosti, el este influentat de ce faci tu, de mirosurile tale, si nu poate sa convietuiasca cu tine cand tu nu o faci sau nu-i dai sansa, chit ca ea este defapt dovada unui respect minim fata de tine insuti, dar daca nu te intereseaza de tine, cum poate sa te intereseze de altcineva? Nu e normal, nu e logic si, simplu de tot, nu se poate.
Avand o camera, careia ii adaugi o alta camera, o construiesti, o cladesti cum poti, o sa ai 2 camere, dar nu chiar ale tale, caci singur nu poti sa ridici o asemenea constructie, si cand ai 2 camere, grijile se sporesc, si nu doar grijile si ci temerile: stai si te gandesti cand ai timp daca oare fundatia este buna, dar peretii exteriori, dar interiori, dar acoperisul mult ravnit de toata lumea, ca nu toti reusesc sa-si cladeasca acoperisul atat de bun sa nu bata soarele prin el sau sa ploua in el, dar mai ales unii nu au posibilitatea sa-l faca bun si rezistent.
Cele mai groaznice cazuri sunt acelea cand reusesti si iti construiesti ceva bun pentru tine, reusesti sa aduci si a 2a camera in prim-planul tau si totusi o furtuna de vara vine si rupe copacii si cladina o camera din aceasta casa frumoasa si e urat cand te uiti la asa ceva, dar cand ti se intampla tie, cum ajungi sa reactionezi daca o teava se sparge si inunda camerele sau lucruri si mai rele se intampla. Teoria ar spune ca iei carpe si opresti inundatia, iar dupa aceea scoti apa; dar nu se intampla asa. Nu reusesti sa controlezi teava sau esti uimit de jegul cu care apa te loveste in fata si ramai blocat. Si aici clacam, pentru ca lucrurile sunt reversibile, intr-adevar, dar nu stim cum sa le luam si asta e un pacat in care picam toti destul de des.
Eu mi-am luat cizme, dar tot nu vreau sa mai mi se inunde camera, dar cu atat mai putin cealalta. Rolul acelei tevi pentru mine este clar: in viitor, o sa-mi fie mult mai de folos decat acum; acum este destul de nefolositoare, pentru ca nu e timpul blocarii in zona fundatiei si spun asta numai si numai pentru ca m-am poticnit o data si nu am acoperit bine teava.
Eu am gresit; acum stiu ca acest sentiment aparent ucigator face ravagii si trebuie subminat timpuriu. Asa ca, nu mai sunt gelos.

O intalnire deosebit de normala.

Cine credea ca in oamenii carora le poate nega existenta poate gasi exact ce cauta un individ este un om definit fara efort obligat. Eu nu sunt, sunt slab, asa sunt eu si asa o sa fiu mereu, dar mai invat cate una, cate alta si asa pot sa sper ca intr-o zi o sa pot sa nu mai fiu slab. Esti slab, dar nu inseamna ca nu poti sa faci nimic si lucrurile facute sa te darame nu sunt colosii fizici de care ni se povesteste in miturile antice, ceea ce sunt ele sunt granite care ne intreaba daca vrem sau nu sa trecem in strainatate si de aceea se asimileaza strainatatea cu necunoscutul, caci atunci cand nu-l cunosti de la bun inceput, riscul castigarii unei stari de frica in fata schimbarii devine permanenta pana cel mai probabil la urmatoarea intalnire cu aceasta granita. As putea zice ca nu imi e frica de necunoscut asa cum imi era, si vai de mine, imi era mai rau ca unui talhar alergand de armele justitiei in proces, pentru simplul fapt ca nu stie de ce-i in spatele necunoscutului, cand el nu a stat in fata necunoscutului sa-l studieze si sa zica “Tu esti rau, necunoscutule! Nu te vreau! Nu esti pentru mine! Pleaca” sau “Lasa-ma sa te imbratisez, sa-ti mangai calitatile care mi le oferi si sa imi ridic privirea din pamant in albastrul cerului senin”. Si asa, talharul isi “pacaleste” singur pedeapsa, si te intrebi daca scapa vreodata de “pacaleala”, daca de pedeapsa da?
Acesta strainatate ce este? ---
Pai, e ceea ce nu stim absolut toti, si e suficient explicata, dar nu e timpul ironiilor si al filizofiilor cu substrat pentru cei deja experimentati intr-ale domeniului. Drept urmare, as cataloga strainatatea ca o oferta gratuita* care se gaseste la toate chioscurile de care nu te-ai indepartat cu lasitate sau fericire.
*gratuit = cu legatura la imperfectiunea situatiei economice aflata aici inca de la inceputul lumii in care un orice obiect are pret; cu sens de pret minim, insesizabil.
Daca nu e suficient de clar, e vorba de o situatie foarte ieftina care ti-o ofera oricine, cam la orice ora din zi, dar si mai des data de cartile bune; cataloghez cartile bune ca acele carti care fac parte din literatura universala, necesara unei vieti cu un minim de ridicare spirituala.


A fost duminica si aveam chef de destindere, vreau sa cred ca-i normal.
Neobisnuit mie, m-a trezit ceasul biologic in ziua aia, un cuvant pe buze, rezultat: un zambet care m-a facut sa ma dau jos din pat in fuga, ca o persoana in sevraj, si iesind de sub caldura, s-a sfasiat cearceaful care ma inveleste si se coase in fiecare seara singur, caci il las eu, caci imi place, caci este o bucata a mea, caci nu-mi neg sentimentele, caci nu-mi mai neg deciziile care au luat deja amploare. Ce nu e clar, o sa se clarifice cu timpul. (hah, si timpul este o @#$%^ si ce-o sa ne facem? --- ascultam un mediteranean soare-dans si ne trece)
Dar, intamplarile zilei au fost cam wicked-sick si s-a ajuns intr-un parc, cu amici, cu tot tacamu’ clarificarii unei intentii de destindere. Zis si facut (deja), m-am trezit destul de brusc undeva unde n-as fi crezut ca o sa ma gasesc fara pic de chin, defapt nici nu stiu cum am ajuns acolo dar deloc nu am simtit povara sau sa fi incercat sa duc o discutie intr-o asemenea zona care sa ma bucure atat de mult! Si asa m-am sculat a doua oara pe ziua aceea, dar fara sa se mai rupa vreo legatura cu momentul si sa imi fie imposibil sa continui splendoarea sentimentala simtita. Asa ca astrele se pare ca mi-au pregatit-o in stil maret si nu doar acea gloriasa senzatie mi-a fost data, ba chiar si o confirmare a aptitudinilor unei discutii de a intinde o mana de ajutor unei persoane si de asemenea, ca si acea echipa concurenta la cursele de Formula 1, Brawn GP, renaste din cenusea trecutului (meu, nu al persoanei respective, in cazul discutat aici) intr-o splendoare, el.

Asta a fost "mica" mea rasplata in urma unor acceptari de situatie, oferirea sanselor necesare intamplarilor si cel mai important, zic eu, daruirea sfatului unui prieten.




Eu sunt bam-bam si aici sunt mici povestioare din care mi-ar place sa va ajutati.