Luni

E o zi doboratoare de vara. Toti sunt pe drum spre locurile lor de
intalnire cu prietenii. Chiar si el, cel ce sta in fata ta. El se duce
unde iti este tie cel mai usor sa ghicesti instinctiv. Crezi ca defapt
nu-i asa si defapt e un om important. Il crezi deosebit. Iti prezinta
interes. Ai vrea sa ii cunosti cele mai adanci secrete. Te apropii de
el. Nu o sa dureze mai mult decat l-ai sesizat. E in laterala ta. Te
evita ca sa nu iti provoace o neplacere. Tie sau altcuiva. El e
interesat de toti. Nu doar de tine. Tu vrei sa-i prezinti si tu
interes si nu sti cum sa faci asta. Mai ai 5 secunde si dai umar in
umar cu el. Te trec toate emotiile. Crezi ca lunea se va sfarsi o data
ce nu o sa-l mai vezi niciodata. E doar o zi defapt. Vor urma multe
altfel de zile si tu chiar crezi ca-i ultima. Esti ferm convinsa ca
numai aici si acum se poate intampla. Toata caldura asta din jurul tau
te face sa crezi asta. Toata presiunea. Toata aglomerarea. Din clipa
in care te-ai trezit si pana acum. Dormeai linistita ca o persoana
obosita de lucrurile cotidiene. Visai ca esti la mare. Cu prieteni.
Fara griji. Ce s-a intamplat atunci? Nu-ti mai aduci aminte. Te
simteai atat de bine in somn. Acum iti aduci aminte ca te-ai trezit cu
zambetul pe buze. Ca defapt in visul tau nu se intampla decat sa
radeti. Si era bine. Si cald. Si te simteai aproape de toti de langa
tine. Si doar asta conta. Inca nu a trecut pe langa tine si mintea ta
e inca inghetata. Multimea te face sa pari un nimic. Doar expresia ta
iese din comun. E tot ce ai in clipa asta. Ai o figura ca o stana ce
priveste inmarmurita la un ciocan ce pare ca niciodata nu va mai lovi.
Gata. A trecut. Te-ai naruit. Iti intorci capul. Vorbele ti se citesc
pe buze.
*Oare m-a vazut?*
Iti lasi o privire de necaz sa curga pe chip. Te infricosezi ca acum s-
a terminat ziua. Nu iti mai poti inchipui nimic. Ai doar drumul spre
prietenii tai in fata. Arata cam urat. Ba e chiar deprimant. Ce se intampla
cu tine? De ce te pierzi asa usor? Au trecut doar 5 secunde. Te
gandesti la ce-o sa faceti azi.
- Buna, pe mine ma cheama Ionut. E in apropiere un loc ok unde am
putea sa stam putin. Ai vrea?
Ai ramas mai blocata decat inainte. Ai intepenit ca o sticla. Mi-era
si frica sa mai misc. Te-a socat intr-adevar sa vezi un baiat cum sare
in fata ta dupa ce l-ai zarit 10 secunde si nu ti-ai dat seama
ca nu doar tu il sesizasei. Inca mai esti magulita desi stam de o
ora unul in fata celuilalta la masa din locul pe care ti l-am propus. Ai
zis ca e chiar in drumul tau. Ai zis ca nu poti sta mult dar ti-ai
anuntat prietenii ca vei intarzia si ii vei suna mai incolo. Nu
lasi nimic de la tine. Esti chiar retinuta in vorbe dar nu-i nicio
problema. As putea sa-ti vorbesc incontinuu. Nu va fi nevoie sa ma
intrebi daca imi prezinti interes. Dar iti place?

Curva mea frumoasa.

Este atat de frumoasa. Imi face toate poftele. Indiferent ce ii cer. Indiferent cand vreau eu. E foarte mandra de mine, tot timpul.
S-a intamplat o data sa isi cumpere o rochie noua pe care si-o dorea de multa vreme, iar cand am ajuns acasa, i-am spus sa o imbrace pe cea veche. Asta imi trecuse prin minte in clipa aia. Nici n-am apucat sa clipesc, ca era era deja schimbata si imi cerea sa ma alaturi ei. I-am spus ca nu pot acum, ca sunt ocupat si trebuie sa plec. M-a asteptat acolo, neclintita. Timp de o luna, ce-i drept. Plecasem departe si nu ii spusesem. Nu m-a cautat deloc, tot timpul asta, ea astepta. Stia ca o sa ma intorc la ea intr-un final. Asa s-a intamplat. In data ce m-am intors, m-am dus la ea. Imi lipsise enorm dar ma acomodasem cu alte curve. Si au fost multe in perioada aia. Intr-o saptamana am avut alta in fiecare zi, nu puteam sa-mi gasesc confortul frumoasei mele curve in niciuna din cele intalnite in saptamana aia. Si am ajuns inapoi la ea. Si si-a dat seama imediat ca am fost la altele. La multe, nu doar la cateva. S-a enervat rau si nu mi-a dat pace o noapte intreaga. Mie nu-mi convenea si credeam ca sunt in masura sa ii reprosez ca se ia de mine ca am fost la altele. L-a urma urmei, eu sunt cel plateste si eu trebiue sa fie multumit, nu ea.
Mi-am dat seama ca ea defapt e cea care ma primeste de fiecare data, indiferent de ce pofte am, indiferent cand, si ca merita sa o apreciez si sa o multumesc mai mult decat trebuie ea. Atunci mi-am schimbat atitudinea. Nici n-a trebuit sa-mi cer scuze cand m-am dus la ea urmatoarea data, parca stia deja ca mi-am dat seama ca am fost nesimtit si mi-am invatat lectia. A ajuns sa ma cunoasca foarte bine. A reusit sa ma faca sa ii spun lucruri care nu le-as spune nimanui in doar cateva nopti petrecute cu ea. Si de atunci, nicio data nu ma lasa sa ma apropii de ea pana nu ii povestesc ce mi s-a intamplat . M-a facut sa fiu mai liber de griji, mai putin ingrijorat de tot ce-i nesemnificativ. Acum sunt tot timpul calm imprejurul ei.
Uneori e indecisa. Si parca n-ar vrea sa faca ce-i spun eu, dar tot o face, cu multa pasiune. Pare parsiva, pentru ca orice si-a dorit ea, devine dorinta mea imediat. Asa o tratez eu, pentru ca asa vreau.
Are o fire foarte ciudata. Avem o relatie foarte ciudata. Nu se dezbraca nicio data pana nu stie ca devin inconstient. Preludiul nostru ajunge pana la senzatii de contopire toala si imi spune in ureche cat de plina se simte cand stau deasupra ei si stie ca atunci ma voi pierde cu totul in ea. Imbratisarea ei calda ma face inconstient. Ma trezesc doar a doua zi. Imbracat, imbracata, langa mine, ademenindu-ma sa mai raman cu ea. Dar trebuie sa plec.

Patul meu… curva mea frumoasa…

Varsta fericirii in constiinta.

Copiilor le plac lucrurile deschise, in timp ce adolescentilor le plac
lucrurile putin mai stramte, prin incercari primare, fara o anume
majora ascundere. Totusi, un om deja ajuns major complet, prefera
lucruri cat mai stramte pentru situatii in deosebi. Cursul vietii in
sine este tot asa, nu le despart nimic una de cealalta
referindu-ne la o scurta comparatie
intre viata si ideea de a strange o planta de la punctul maxim,
apex-ul trairii plantei intr-un mediu propice vieturii, pana se inchide de tot, strivita in pumn. Inceputul este
promitator si nu dezamageste in totalitate, prin atingerea plantei a apex-ului propriu.
Decadeare o data cu varsta a lumii trupesti. Ramanand doar
cu trecutul, fiindui imposibil sa adune intamplari frumoase datorita
schimbarii generatiei majoritare din jurul sau.
Si toata aceasta idee de decadere a lumii trupesti duce la lipsa de
fericire totala pe veci?
O expeditie pe munte necesita antrenament pentru a fii parcursa cu
usurinta. Fericirea nu se pierde atata timp cat nu o siblimezi total,
dandu-ti impresia ca ea nu mai poate aduce decat rautate o data cu
disparitia ei pentru o perioada scurta de timp. E greu sa schimbi
instinctele primare cu unele ce le sur laseaza dar merita incercarea.
E fericire gratuita. Cu totii avem nevoie de fericire. Nu ar trebui sa
ne fie posibil de imaginat asa ceva! E fericire si in infruntarea unei
temeri de un anumit animal, instinct eliminat de traiul actual in
conditiile in care ne este frica de "salbatic".
Timpul va cunoaste cum este sa iei o pauza atunci cand omul ii va
prelua Fericirea si il vor izola si purifica intr-o eprubeta pentru a
descoperii din ce alte stiinte inventate intr-un viitor destul de
apropiat face parte.
E placuta fericirea si este din belsug.

Asa nu. V2 - "Mere [...] si laboratoare [...]"

Avem 2 mere.
Vreau sa le pun impreuna si sa le imbin unul in celalalt.
Vorbesc merele intre ele, se decid ca le-ar placea ideea de a se lasa imbinate.

Incepe procesul:
- se aduc impreuna;
- isi exprima opinia fata de proces, unul in fata celuilalt;
- se incearca in imbinarea fara nicio schimbare si se observa ca nu merge;
- se adapteaza procesul la situata de fata, astfel sa se incerce taierea unor portiuni pentru a incerca din nou imbinarea;
- isi exprima opinia fata de noua idee, unul in fata celuilalt;
(!) merele se iau si se duc in laboratoare diferite*, taiate bucati diferite din corpurile celor doua mere;
(!) pentru intalnire, merele vor fi acoperite cu o manta, ca celalalt mar sa nu vada partile sectionate pentru a nu se speria (de diferenta dintre cat a fost sectionat din primul mar si cel de'al doilea proaspat observata?)
- se incearca imbinarea "la-ochi-legati" si se observa ca taieturile nu se intrepatrund 100%;
- se readapteaza procesul la situatia de fata, pentru a se reface balansul ranilor;
- isi exprima opinia fata de cea mai noua idee;
(!) nu se vor mai exprima opiniile unul in fata celuilalt, ci doar laboratoarelor;
- se incearca din nou procesul si se observa ca unul din mere nu a mai fost de acord cu ideea, iar cel care se afla in situatia neplacuta a dezechilibrului recent sesizat a fost de acord cu ideea si acum diferenta dintre cele doua mere este enorma.


Rezultatul: Un cotor de mar, un mar abia ciupit si ramasitele celor doua mere (sau un mar) imprastiate de abele parti.

* din motive de securitate al fiecarui mar.


A! Da, primele puncte de suspensie ascund "ca suflete" iar celelalte "ca persoane".

2 concluzii:
- Apple este o companie foarte nesimtita, dar cu istorie lunga in spate;
- nu toti au suflete pe cat de mari le cred.

Actiunea.

# Actiunea, prin definitie, reprezinta luarea unei decizii si aplicarea ei pentru atingerea unui scop.

Acest concept, un instinct ghidat de constiinta prin exercitiu indelungat, la oameni, este responsabil pentru tot ce ni se intampla, simtim sau ne imaginam; constatare care toti ar fi trebuit sau trebuie sa il fi stiut deja.

Intrebare: Sa actionezi sau sa nu actiunezi?

Pareri impartite. Consecinte iremediabile.

Dar nu actionezi cand alegi intre cele doua optiuni? Ba da. Alegi si iei in considerare decizia pentru a iti intari convingerile legate de sine, pentru a iti crea un drum sau pentru a iti regandi pozitia in situatia data. Putem zice acum ca defapt conceptul gandirii este o actiune permanenta, tinzand sa continue si dupa limita infinitului. [Gandim tot timpul, chiar si in pauzele de gandire. Timpul este infinit sau 0.] Ganditul este un instinct, care la un moment dat devine automat aproape imposibil de oprit pentru ca prin actiunea de a gandi ajungem sa repetam actiunea ca sa remarcam cum am actiunat cu poate mai putin de o fractiune de secunda mai devreme. Fizic vorbind, in schimb, e mai usor sa actiunezi sau nu, uneori din indiferenta, alteori din teama. Si aici intervine actiunea de a gandi daca e mai bine sau nu sa actionezi. Un punct destul de greu pentru majoritate. Este un punct reprezentativ pentru inceputuri.

Actionam si numai singuri ne obligam. S-a mai zis ca omul este un mamifer care se ghideaza dupa instinct in orice.

Intrebare: Putem considera actiunea ca un bumerang?

Daca arunci un obiect ca cel numit mai sus, el o sa se intoarca la tine, fara dar si poate, daca este bine facut. Dar si actiunea este la fel si ar trebui ca raspunsul sa fie da, putem considera actiunea ca un bumerang.

Avand aceasta imagine in minte, ar trebui sa ne mult mai usor sa dezvoltam un control nebanuit asupra actiunilor care le facem. Avem sansa se ne gandim la consecinte intr-un mod mult mai natural, scapand de inca o grija. Iar daca te gandesti la consecinte nu inseamna ca trebuie sa analizezi orice si din asta, eventual, sa-ti faci un scop in viata. Legatura dintre analiza actiunilor si scop in viata este destul de simpla, dar nu se refera la un scop de care constient in orice clipa a zilei. Rezolvarea consta in limitele impuse de sine si observarea lucrurilor imporante si neimporante pentru individ.

Exista oamenii care observa o diferenta in timp, legata de actiuni. Categoria de oameni care sunt inzestrati cu o capacitate de a da frau liber gandirii; oameni care isi imagineaza viata in situatii diferite oricand si isi strofoaca mintea cu repuneri in situatii concrete, ale realului. Acesti oameni, reusesc sa faca si mai concreta ideea relativitatii timpului, in . Un om, situat la acest nivel, simte ca poate sa alerge si sa castige pentru un scurt timp o noua perspectiva. Daca ar avea un nume aceasta capabilitate, s-ar numi calatorie in timp?

* Actiunile noastre nu sunt singurele existente si ciocnesc inevitabil.

Ce uimitor ca primele doua litere ale numelui artistului sunt chiar initialele tale, indiferent cum o iei.

Multumesc pentru griji. Era doar pe drum chiar lung.

Esti indignat?

Cand ai casti pe cap, lumea pare mai grea. Casti mari. Nu in-ear sau ceva de genul. Vreau sa zic strict gandindu-ne la modul in care percepem in subconstient trairile exterioare. Totul pare mai greoi si gasesti rezolvari rapide in orice situatie pentru ca simti nevoia de libertate, sa iti vada fruntea lumina zilei sau a becurilor stradale.

O intrebare logica in situtia mai sus mentionata este dar fara casti e bine sau nu se compara diferenta? Raspunsul nu este unul simplu, pentru ca depinde foarte mult de stare. Cu toate acestea, adevarul este ca nu se compara. Uneori se aseamana cu senzatia pe care ti-o da caciula (care nu acopera si emite sunete direct in canalul auditiv) si se poate face o comparatie: caciula o dam mult mai repede jos de pe cap, deoarece criteriile care sunt in favoarea purtarii in continuare sunt mai putine decat cele in favoarea luarii caciulii de pe cap, pe cand in situatia in care ascultam o melodie care place, chiar daca ne deranjeaza forma care o iau castile pe crestet sau faptul ca ni s-a incalzit pielea din jurul urechii, nu o sa dam imediat jos castile.

Ideea pe care o dedusesem si pe care vroiam sa o afirm, din povestea castilor mari, spunea ca s-a ajuns intr-o societate cotidiana in care oamenii nu mai au nevoie de casti mari sau caciuli sau orice altceva sa le “ingreuneze” un drum obisnuit.

Lumea de astazi din orase, in special mari, este toata plina de incruntare, si nu de batranete, pesimism si indignare. Ceea ce a dus la aceasta stare generala este stresul zilnic pentru o existenta placuta in ziua/zilele ce urmeaza. M-am gandit, de ce se intampla chestia asta? Si mi-am raspuns ca inca din start, ideea de adunare deosebit de mare de oameni care sa munceasca intr-o arie restransa, va duce la o asemenea situatie. Un lucru dovedit a fost concurenta pentru locurile de munca care sa nu aibe un raport oferta/cerere echivalent cu 1 care a dus la aparitia gastilor de talhari din ce in ce mai ingeniosi pentru ca asta-i firea omului, cand face ceva sa il faca cat mai bine si sa se asigure ca e o treaba bine facuta. Intr-o asemenea situatie, unii oameni au sesizat ca este sansa sigura de profit si s-a ajuns la manipulare de mase. Cand un om devine constrans de o greseala care a facut-o si realizeaza cu nu poate iesi usor din problema in care a intrat, ajunge sa nu mai functioneze normal. In momentul in care el este “atacat” din mai multe parti decat cate poate contracara un om fara cunostinte “superioare”, neavand pe cineva care sa-l ghideze cum sa faca si ce sa faca sa nu intri in conflicte, el o sa fie jegmanit din plin si o sa devina fie un pachet de nervi pentru restul vietii. Incruntare. Toti suntem constransi de decizii; cand faci o decizie proasta si nu castigi nimic din ea, intervine oftica, cand se repeta inca o data luarea unei decizii proaste, intervine indignare, cand se intampla a treia oara sa se ia o dezicie proasta, intervine o intrebare legata de ce se intampla cu tine de iei decizii proaste, cand deja fenomenul ia amploare, intervine dezorientare, iar cand fenomenul se intampla des, omul devine pesimist. Nu il mai intereseaza nicio oferta pentru ca “stie” de la inceput ca n-o sa castige nimic, nu-i mai atrage atentia catusi de putin. Indignare si pesimism.

Rezolvari sigur exista, dar nu tre sa lasam speranta sa isi creezi cale separata de sine. Prima tendinta-exemplu a luat nastere din plecarea oamenilor de la oras spre zone mai rurale, locuri unde n-au gasit stres cotidiant care oboseste.

Asa nu. V1

Un subiect ca o calatorie cu metroul din Mumbai in Norvegia.

Il caracterizez asa pentru ca este atat de mult de discutat din cauza lui, sunt atatea cazuri, ca s-ar putea lejer inventa o olimpiada internationala in care involuntar intram cam toti, de la mic la mare. Ce ne facem? Este problema a carei solutii nu s-a gasit si tind sa cred ca nu este un capitol care se va termina intr-o zi cu soare.
Se'ntampla intr-un timp indiferent, oricand in viata si nu este cea mai placuta experienta; ea dezbina de cele mai multe ori. Senzatia trezirii intr-o problema ca aceea este cu totul rau privita, nu lasa scapare si intervin chiar si frustrari din puncte simple de priveri, dar se izbeste cu uratenie in peretii unei camere cu pereti si asa ciudati si ii vopseste de cele mai multe ori cu o culoare nepotrivita, nedorita.
Nimic de astazi nu este chiar asa cum era inainte, e greu cand ai un bloc comod in jurul tau sa mai iesi la padure sa fac un gratar, cand poti foarte usor sa iti deschizi hota si sa il faci acasa, dar bine inteles, nu mai are acelasi gust, este altfel facuta, nu mai are farmecul imprejurarii si e urat. Comoditatea regasita peste tot a dus la aceasta nesabuinta si indiferenta fata de aproapele tau, indiferent ca nu-l cunosti, el este influentat de ce faci tu, de mirosurile tale, si nu poate sa convietuiasca cu tine cand tu nu o faci sau nu-i dai sansa, chit ca ea este defapt dovada unui respect minim fata de tine insuti, dar daca nu te intereseaza de tine, cum poate sa te intereseze de altcineva? Nu e normal, nu e logic si, simplu de tot, nu se poate.
Avand o camera, careia ii adaugi o alta camera, o construiesti, o cladesti cum poti, o sa ai 2 camere, dar nu chiar ale tale, caci singur nu poti sa ridici o asemenea constructie, si cand ai 2 camere, grijile se sporesc, si nu doar grijile si ci temerile: stai si te gandesti cand ai timp daca oare fundatia este buna, dar peretii exteriori, dar interiori, dar acoperisul mult ravnit de toata lumea, ca nu toti reusesc sa-si cladeasca acoperisul atat de bun sa nu bata soarele prin el sau sa ploua in el, dar mai ales unii nu au posibilitatea sa-l faca bun si rezistent.
Cele mai groaznice cazuri sunt acelea cand reusesti si iti construiesti ceva bun pentru tine, reusesti sa aduci si a 2a camera in prim-planul tau si totusi o furtuna de vara vine si rupe copacii si cladina o camera din aceasta casa frumoasa si e urat cand te uiti la asa ceva, dar cand ti se intampla tie, cum ajungi sa reactionezi daca o teava se sparge si inunda camerele sau lucruri si mai rele se intampla. Teoria ar spune ca iei carpe si opresti inundatia, iar dupa aceea scoti apa; dar nu se intampla asa. Nu reusesti sa controlezi teava sau esti uimit de jegul cu care apa te loveste in fata si ramai blocat. Si aici clacam, pentru ca lucrurile sunt reversibile, intr-adevar, dar nu stim cum sa le luam si asta e un pacat in care picam toti destul de des.
Eu mi-am luat cizme, dar tot nu vreau sa mai mi se inunde camera, dar cu atat mai putin cealalta. Rolul acelei tevi pentru mine este clar: in viitor, o sa-mi fie mult mai de folos decat acum; acum este destul de nefolositoare, pentru ca nu e timpul blocarii in zona fundatiei si spun asta numai si numai pentru ca m-am poticnit o data si nu am acoperit bine teava.
Eu am gresit; acum stiu ca acest sentiment aparent ucigator face ravagii si trebuie subminat timpuriu. Asa ca, nu mai sunt gelos.